Ehrman, Bart D. ( 2018). „Appendix”. The Triumph of Christianity: How a Forbidden Religion Swept the World. Simon & Schuster. p.289. ISBN 978-1-5011-3672-6 . Accesat în 10 iulie 2022. Evul Mediu timpuriu • Migrația popoarelor • Imperiul Bizantin • Statele Papale • Republicile maritime • Epoca vikingilor • Rusia Kieveană • Sfântul Imperiu Roman • Feudalism • Cruciade • Marea invazie mongolă • Țaratul Sârb • Moartea Neagră • Războiul de 100 de Ani O altă sursă este de acord cu estimatul lor de 7000-7500 creștini în 100 d.Hr. [13] Un manual de istoria creștinismului de la editura Universității din New York este și el de acord, deși exprimă unele dubii. [14] Un alt sociolog al religiei este și ea de acord. [15] Părinții Apostolici [ modificare | modificare sursă ] Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Creștinism - Wikipedia

Behringer, Wolfgang (1999). "Climatic change and witch-hunting: the impact of the Little Ice Age on mentalities". Climatic Change. 43: 335–351. doi:10.1023/A:1005554519604. Guy, Laurie ( 28 octombrie 2011). Introducing Early Christianity: A Topical Survey of Its Life, Beliefs Practices. InterVarsity Press. p.50. ISBN 978-0-8308-3942-1. Pentru populațiile daco-române, limba liturgiei este cea limba slavonă ( Cловѣньскъ), iar pentru cele aromâne și megleno-române, cea greacă bisericească ( Ακολουθική Ελληνική). Până la sfârșitul secolului al IX-lea, limba oficială a bulgarilor era limba greacă. Abia alfabetul introdus de Chiril și Medodiu a ghidat slavii și bulgarii spre o cultură de expresie slavă [26] În această perioadă, antica și actuala Tesalie, locuită de mulți aromâni, era denumită de cronicarii bizantini Megali Vlahia (" Vlahia Mare"), în timp ce " Româniile populare"Ehrman, Bart ( 1993). „The Text of Scripture in an Age of Dissent: Early Christian Struggles for Orthodoxy”. The Orthodox Corruption of Scripture. The Effect of Early Christological Controversies on the Text of the New Testament (în engleză). New York: Oxford University Press. p.5. ISBN 978-0-19-510279-6. primele două secole d.Hr. creștinismul era o sectă minusculă, de aceea ea nu a făcut mari griji împăraților. Biserica nu era angajată într-o luptă pentru existență în primele ei secole, [19] înainte ca Imperiul Roman s-o adopte drept religie națională. Persecuțiile contra creștinilor erau sporadice și doar evenimente locale.

Istoria creștinismului în România - Wikipedia

Warburg, Margit ( 2018). „Chapter Six The Making of a Baha'i Community”. Citizens of the World: A History and Sociology of the Baha'is from a Globalisation Perspective. Numen Book Series. Brill. p.282. ISBN 978-90-474-0746-1 . Accesat în 10 iulie 2022.Pelagianism• Grigore I• Celtic• Bulgaria · German• Scandinavia• Regatul Poloniei• Rusia Kieveană• Regatul Ungariei• Învestitură• Anselm• Abelard• Bernard de Clairvaux• Marea Schismă · Cruciade• Inchiziția• Scolastică• Sfântul Dominic• Sfântul Francisc• Bonaventura• Aquino• Wycliffe• Exilul de la Avignon• Schisma apuseană• Jan Hus• Conciliarismul• Biserica Bosniacă Creștinismul este întemeiat pe baza credințelor despre Iisus. [1] [2] [3] Ziua de naștere a Bisericii este la 50 de zile de la Învierea lui Iisus, în acea zi convertindu-se (conform legendei, dar neconfirmat istoric) [4] aproximativ 3000 de oameni, [5] care, după Pogorârea Duhului Sfânt, ar fi pornit în lume alături de apostoli și ar fi convertit alte popoare la creștinism. Denominațiuni Engleze · Baptiștii · Congregaționalismul · Marea Redeșteptare · Metodismul · Millerismul · Pietismul · Neo- & Vechiul Luteranism · Mișcarea de Restaurare · Martorii lui Iehova · Mormonismul · Adventismul de Ziua a Șaptea Creștinismul a luat naștere în Imperiul Roman, în secolul I e.n.. Această religie este cunoscută de la origini și până în prezent datorită discipolilor lui Isus Cristos, prin scrierile primilor generații de creștini. Cele patru Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca și Ioan prezintă vorbele, faptele, moartea și învierea, deci viața lui Iisus Hristos. Acestea alcătuiesc Noul Testament, pe care creștinii îl recunosc ca "Sfânta Scriptură". Noul Testament împreună cu Vechiul Testament pe care îl au în comun cu evreii, alcătuiesc "Biblia Creștină". Creștinismul se dovedește ca o religie revelată "...pentru că Dumnezeu s-a făcut el însuși cunoscut oamenilor și le-a dezvăluit promisiunile de legământ pe care el le propune pentru fericirea lor. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru credincioși". ((Phillipe Gaudin, "Marile religii", traducere, ed. Orizonturi, București,1995, p.22)). Încă de la începutul misiunii sale, Iisus a adunat mulțimi, a atras apostoli. Aceștia continuă opera lui Hristos întemeind comunități creștine în Siria, Asia Mică, Grecia, ajungând până la Roma. O dată cu extinderea creștinismului, ia naștere, la sfârșitul secolului al III-lea, monahismul. Apar, în răsărit, mănăstirile ortodoxe de la Muntele Athos și din Palestina, iar în apus cele de la Lerins și Marsilia. Creștinismul este influențat de împărțirea Imperiului Roman în două. În Imperiul Roman de Răsărit denumit și bizantin, se manifestă cultura grecească și se vorbește limba greacă, în timp ce în Imperiul Roman de Apus se dezvoltă cultura latină și se vorbește limba latină. Ambele rămânând pe poziții, patriarhul de la Constantinopol căută să fie recunoscut tot mai mult în imperiul său ca o autoritate comparabilă cu a Papei din Apus. Pe de altă parte, Papa ca succesor al lui Petru, dorește să-și afirme întâietatea în întreaga biserică.

Psalmul 134 Muzică crestină veche|Muzică de relaxare și Psalmul 134 Muzică crestină veche|Muzică de relaxare și

După ce Imperiul Roman s-a împărțit în Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, în anul 395 e.n., Cel de apus a căzut rapid, în anul 476 e.n., iar cel de răsărit s-a grecizat în secolul al VI-lea, renunțând la numele de roman, în favoarea celui de bizantin, de asemenea, în cadrul Imperiului Bizantin a apărut o formă de creștinism total diferit de cel din apus, cu rit grecesc, iar în imperiu se vorbea greaca.De asemenea, biserica era subordonată statului, iar Împăratul Bizantin era egal cu apostolii, și venerat în Biserica Răsăriteană fiind pictat în icoane și pe pereții bisericilor. Patriarhul Constantinopolului, Capul Bisericii Răsăritene, era a doua personalitate în imperiu, după împărat cu toate că el era cel ce îl încorona și îi dădea însemnele puterii religioase în Catedrala Hagia Sofia din Constantinopol. El a încercat de multe ori să obțină o putere egală cu cea a rivalului său din apus, Papa de la Roma, dar nu a reușit, fiind supravegheat în permanență de împărat. De asemenea, de-a lungul timpului, au existat mici conflicte între Patriarhii Constantinopolului și Împărații Bizantini. Pliniu cel Tânăr s-a adresat împăratului pentru că nu știa ce să facă cu creștinii. [16] Creștinii încălcau interdicția de a se întruni (întrunirile de orice fel erau interzise în toată provincia de teama răzmerițelor). [16] Pliniu a ajuns la concluzia că cei care oferă jertfe zeilor nu pot fi considerați creștini. [16] Prin migrații provocate, conform relatărilor cronicarului bizantin Ioannis Skylițes, de războaiele bulgaro-bizantine din sec. XI, sub domnia împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul, populațiile de limbă istroromână se strămută în Peninsula Istria, de unde le vine și această denumire, dată de lingviști în sec. XIX. Slavii cunoșteau pe vlahi sub denumirea de morlaci sau morlahi, iar grecii de mavro-vlahi (de fapt vlahii de nord) [23], iar o parte din populațiile aromâne ajung în Munții Pindului (cu comunități atestate până în Insulele Ioniene sau în Peloponez, cu localități ca Vlahata sau Vlahonița); alte migrații, de data asta spre nord, sunt la originea Vlahiei Morave din răsăritul actualei Cehia și a unor sate din sudul Poloniei [24], [25]. În secolele următoare, atât istroromânii, cât și moravo-românii, au trecut la catolicism și, treptat, la limbile slave dimprejur (au mai rămas, în jurul anului 2000, câteva zeci de locutori ai limbii istroromâne). Hopkins, Keith ( 1998). „Christian Number and its Implications”. Journal of Early Christian Studies. Project Muse. 6 (2): 185–226. doi: 10.1353/earl.1998.0035. ISSN 1086-3184.

Popoare crestinate in Apus: germanii, anglo-saxonii si scandinavii, 6 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro Biserica Răsăriteană este o instituție ecleziastică apărută în același timp cu Biserica Apuseană, dezvoltându-se în cadrul Imperiului Roman de Răsărit și având o mare influență în Europa Răsăriteană. Această biserică era foarte diferită de cea apuseană, deoarece existau diferențe, cum ar fi, spre exemplu, faptul că ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase Ortodoxă („de dreaptă credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean ( monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Blomberg, Craig L.; Stewart, Robert B. ( 2016). The Historical Reliability of the New Testament: Countering the Challenges to Evangelical Christian Beliefs. B&H Publishing Group. p.414. ISBN 978-1-4336-9170-6 . Accesat în 14 iulie 2023.